„Mi-am dat seama că în acel hotel din Melbourne am fost hrănit cu nişte alimente care m-au otrăvit”, a declarat Djokovici, despre care se ştie că îşi monitorizează strict dieta. „Am descoperit unele l ...
Stând drepți, cu frunțile ridicate, ne vor asculta și nu vor mai trata cu ignoranță această situație profund nedreaptă ...
Elena Lasconi a declarat că nu știe „de ce mai trebuie să avem alegeri prezidențiale când avem Curtea Constituțională, care face și desface cum dorește”. Alegerile prezidențiale ar fi trebuit să se în ...
Modificările marchează o mișcare majoră pentru compania mamă a Instagram și Facebook și urmează unei serii de alte ...
România va solicita Comisiei Europene (CE) prelungirea cu 2-3 ani a termenelor de exploatare a centralelor pe cărbune, pentru că ...
Cererea noastră din intervenție e făcută în numele unei asociații, mica Europa, o să mai auziți de ea, care se ...
Jimmy Carter, un democrat, a devenit președinte în ianuarie 1977, după ce l-a învins pe fostul președinte republican ...
Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a avut joi o întâlnire cu reprezentanții principalelor organizații sindicale și profesionale ...
Ani de-a rândul CFR Cluj a dominat fotbalul românesc iar antrenorii, în special Dan Petrescu, patru titluri de campion, când anunțau formația de bază primele două nume erau invariabil, dacă nu erau ...
Un eveniment de oficiere a intrării României în programul american de scutire de vize Visa Waiver se va desfășura vineri, la ...
„… Pe bună dreptate oamenii sunt îngrijorați că s-au anulat niște alegeri, nu există explicații și nu există garanții că ce s-a întâmplat în 24 noiembrie se poate repeta”, a spus Nicușor Dan, care ...
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) atrage atenția asupra faptului că România continuă ...